Din biblioteca personală

“Strange! that you should not have suspected years ago–centuries, ages, eons, ago!–for you have existed, companionless, through all the eternities. Strange, indeed, that you should not have suspected that your universe and its contents were only dreams, visions, fiction! Strange, because they are so frankly and hysterically insane–like all dreams: a God who could make good children as easily as bad, yet preferred to make bad ones; who could have made every one of them happy, yet never made a single happy one; who made them prize their bitter life, yet stingily cut it short; who gave his angels eternal happiness unearned, yet required his other children to earn it; who gave his angels painless lives, yet cursed his other children with biting miseries and maladies of mind and body; who mouths justice and invented hell–mouths mercy and invented hell–mouths Golden Rules, and forgiveness multiplied by seventy times seven, and invented hell; who mouths morals to other people and has none himself; who frowns upon crimes, yet commits them all; who created man without invitation, then tries to shuffle the responsibility for man’s acts upon man, instead of honorably placing it where it belongs, upon himself; and finally, with altogether divine obtuseness, invites this poor, abused slave to worship him!…

“You perceive, now, that these things are all impossible except in a dream. You perceive that they are pure and puerile insanities, the silly creations of an imagination that is not conscious of its freaks–in a word, that they are a dream, and you the maker of it. The dream-marks are all present; you should have recognized them earlier.

“It is true, that which I have revealed to you; there is no God, no universe, no human race, no earthly life, no heaven, no hell. It is all a dream–a grotesque and foolish dream. Nothing exists but you. And you are but a thought–a vagrant thought, a useless thought, a homeless thought, wandering forlorn among the empty eternities!”

Comments …

Mai jos, un exemplu de administrator online prost. Comentariu postat la categoria mesaje pentru Raluca Arvat (news anchor Pro Tv Romania).

APOCALIPSA (2009-11-05 15:36:56)

Raluca Raluca,ce te-as linge eu in cu r ahhhh FRUMOASO

Evident, FB are dreptate. Dar ce dreacu să poți vorbi cu toți ăștia care se cred ziariști și nu au citit nici măcar articolele despre război ale lui Hemingway. Proști rău …

After a while

După câteva săptămâni de experimentare, observ, după cum îmi închipuisem, că succesul unui scriitor care scrie lucruri deștepte depinde de motorul de căutare folosit și de către platforma unde te expui. Acum, dacă ești pe aceeași pagină cu niște inutili, care au cititori de Cancan, este clar că nu prea reușești să îți transmiți mesajul.  Experimentul a dat roadele așteptate, marea masă a inculților din România se pare că și-au găsit un debușeu perfect pentru isteriile provocate de stelele verzi din spatele ochișorilor  îmbâcsiți de reluările de la Dansez pentru tine sau Noră pentru mama sezonul 4. Intelectualul nu are ce căuta în troaca unor comentarii infecte. Iar managementul publicației unde am apărut este clar unul atât de sofisticat încât nici în 2 luni de zile nu au găsit butonul de moderare a comentariilor.Urât pentru că nu are nimeni replică la ce scriu. Dar pentru Fane Brutalu este amuzant, pentru simpla evidență a superiorității scriitorului față de niște scribi analfabeți aduși de la coada vacii. Sper ca și Cătălin să își redeschidă blogul, ca să mă distrez din nou cu milițienii și funcționarii publici retardați care încercau să se angajeze în dueluri ideatice sinucigașe cu Fane Brutalu.

 

 

 

Din nou pentru fanii mei

Cafeaua odată devorată, Fane se întoarse cu amărăciune cu gândul înspre o nouă zi de muncă la combinat. Joi, cea mai nefericită zi a săptămânii. Ziua în care fetusul speranţei spre un sfârşit de săptămână inocent petrecut la grătare ursăreşti în Valea Dihorului sau la pariuri la cursele de ciobăneşti caucazieni se putea îneca, învârtindu-se încet, în toaleta fetidă a comunismului hibrid de nouă generaţie.

Râgâind a jale, Brutalu se sculă după oarece încercări în o poziţie aproximativ verticală, care le-ar fi făcut şi pe maimuţele de acum juma de milion de ani să rânjească cu dispreţ. Nu că mersul antropoid l-ar fi ajutat prea tare, întrucât următoare etapă spre civilizaţie era, firesc, identificarea prin amuşinare a lenjeriei intime disponibile în dimineaţa aceea. Odată această trebuşoară terminată, Brutalu oftă mulţumit şi se îndreptă, încălţat cu o pereche de şoseţele cu degete de la Crăciunul trecut şi cu o pereche de izmene revoluţionare trei sferturi, ediţie limitată pentru şmecherii partidului, modelul cu Che Guevarra pe fiecare fesă, spre dulapul cu haine.

Un sfert de ceas mai târziu, clătinându-se uşor, Fane  coborî scările blocului de apartamente pentru membrii de partid. Culoarea – zeamă de sfeclă – a pereţilor blocului nu îi ajută deloc să îi piară starea de depresie în timp ce îşi bălăngănea servieta din piele de hibrid bivol-zimbru spre parcare. Un lucru îl binedispuse totuşi: ţipetele de protest ale unei babe care se nimeri în spatele ţevii de eşapament când porni motorul maşinii de serviciu. Adică frumosul şi trainicul tractor U 777, ,, Stalingrad”, roşu cărămiziu, cu pneuri de competiţie şi jenţi de magneziu aduse din Detroit, prin intermediul ilegaliştilor care lucrau la Ford. Numai 544 CP fuseseră de ajuns pentru a îi potoli ambiţia directorială. Ţipetele babei le auzi Brutalu de-abia când lăsă motorul la relanti, iar silueta descărnată şi plină de funingine a băbăciunii, cărei i se distingeau doar albul ochilor şi dinţii de aluminiu, îl umplu de voioşie. Sări acrobatic din cabină şi, dându-i babei în cap cu diplomatul ranforsat cu margini de oţel suedez, mârâi feroce: ,,Şterge-o, cumătră, până nu mă pun cu zgârbaciu’ pă schinarea ta dă hoaţă! Tulburi liniştea la tineretu’ revoluţionar! Nu ştii că voi, ăştia de la azil, aveţi voie să ieşiţi la aier numa o dată pe săptămână, sâmbăta?” Chirăind, baba se lansă într-un sprint disperat spre întunericul protector al halei de tablă roz pe care scria cu litere mari: DORMITOR 236. RESPECTAŢI BĂTRÂNII. FĂRĂ PROGRAM DE VIZITARE.

Cântând vesel, eroul nostru se îndreptă într-un nor de fum gros spre combinat. Bulevardul ,, Uliţa spre Cosmos” era aproape pustiu la ora aceea, Stalingradul impunător încrucisându-se doar cu alte tractoraşe mai mici, ale unor funcţionari mărunţi întârziaţi sau în drum spre sarcini urgente. Căci psihologii statului ciuhap hotărâseră, în înţelepciunea lor ideal-comunistă, că automobilul personal sau transportul în comun ar avea un impact negativ asupra stării de mulţumire a poporului. Când opri la poarta electrificată a combinatului, şi urmărind plin de satisfacţie cum paznicul supraponderal încerca zadarnic prin ţupăire să ajungă la geamul deschis al tractorului pentru a verifica legitimaţia de acces, Fane Paris era chiar împăcat cu sine. Ce putea să se întâmple rău? La întâlnirea de aseară cu francezii, aceştia semnaseră în preajma comei alcoolice contractele pentru 2 vapoare de îngrăşământ, şi probabil că urma să fie împuşcaţi de mai multe ori în cap (şi cu un arsenal variat, de la săgeţi de darts până la puşti americane de asalt) odată ajunşi înapoi în ţară la ei. Care lucru probabil că se înfăptuise deja, ei fiind abandonaţi de ambulanţa oraşului azi dimineaţă la poarta ambasadei ţării lor. Satisfăcut, Brutalu acceleră uşor şi trecu nepăsător prin bariera de protecţie care nu era în mod evident calibrată pentru prostia satanică dezlănţuită periodic de neuronii directorului de producţie.

Trăgând cu plăcere în piept ceaţa artificală permanentă din plămânii mastodontului industrial, Fane se îndreptă spre birou. Deja, cu un zgomot de joagăr blocat într-un piron, zâmbetul celebru îşi făcea loc pe figura bovină a personajului nostru.

Bă, chiar eşti prost?

Nu prea am avut timp în ultima vreme ca să scriu, dar sunt câteva tâmpenii care chiar deranjează prin stupizenia lor, şi netratate aşa cum trebuie, riscă să devină adevăruri mediatice.
1. Obama ( adică sclavul ăla care tunde gazonul din faţa Căsoaiei Albe ) a fost babardit în presă pe degeaba, pentru incidentul cu musca. Păi ce aţi fi vrut, băi retarzilor, nici fraţii Grimm nu ar fi în stare să transforme o cioară în cameleon, să fleoşcăie o limbă de 2 metri înspre bâzâitoarea aia?
2. Trupele coaliţiei se retrag din oraşele irakiene. De ce p..a mea se tot bucură presacii din România? Probabil pentru că de acum încolo o să escaladeze violenţele urbane în fosta colonie britanică şi o să aibă şi ei ce să umple la ştiri. Hoitari proşti…
3. Cică s-a dat legea aia cu criminalitatea informatică, că te bagă la bulău dacă nu recunoşti holocaustul şi alte căcaturi din astea. Sunt de acord să recunosc holocaustul atuncea când s-o da liber la vizitat sinagoga. O moschee poţi să o vizitezi oricând, da’ sinagoga nu. Trebuie să te verifice ăia să vadă dacă eşti belit pe unde trebuie. Jiidani împuţiţi, de ce nu vă caraţi la voi în pustiu ca să nu mai suferiţi de segregare etnică? Poporu’ ales… Păi da, sigur, pă lumea ailaltă voi sunteţi ăia aleşi să daţi la pedale ca să pot io să mă joc fotbal pă Playstation.

La cererea lu’ fanii mei

Fane Brutalu’, episod 1

Prin termopanul cu un strat decent de zoaie de o culoare nedefinită, urme palide de la beţia de acu două luni şi ceva, începută ca de obicei din întâmplare şi terminată după patru sau cinci zile (că nici dreacu nu îşi mai amintea), o rază de soare, friguroasă şi tremurătoare ca o ţărancă din Evul Mediu când intra în odaia seniorului, reuşi în sfârşit să se fixeze de-a binelea pe ochiul lui Brutalu’. După oarece vreme, timp în care se auziră un potop de înjurături bine alese, începând de la : ,, Morţii tăi, Ainştaine, cu viteza luminii cu tot! şi culminând cu ,, Soarele mă-tii de soare cu cine te-a fătat pe lumea asta, invective asezonate cu băşinile asurzitoare acumulate în timpul nopţii, podoaba de director, mândria combinatului de prelucrat reziduuri organice ,, UREEA”, reuşi să se rostogolească de pe canapea direct într-un somn fără vise pe covor, cu fruntea rezemată gingaş de şosetele lepădate acu câteva luni.

Corul strident al celularelor îi întrerupse vesela petrecere cu stripăriţa Nela Ucrainianca şi cu secretara Denisa şi îl trezi la realitatea neagră a zilei de joi dimineaţă. Era deja opt jumate şi ratase a doua şedinţă bolşevic-informativă a zilei, iar, ca de obicei, tocmai când era aproape să scufunde profilul lui bovin în decolteul Denisei, se trezise excitat şi plin de gânduri de ucidere.

Ţopăind experimentat printre diversele grămăjoare de resturi domestice şi nu numai, Fane Paris, cunoscut mai ales sub numele de Fane Brutalu’ (chiar şi secretarul de partid al regionalei industriale îi trecuse numele aşa pe diploma de absolvire a facultăţii muncitoreşti ,, Mao Ze Dun” ,bucuros de se pişase pe el că de –acum încolo s-a terminat cu reclamaţiile profesorilor bătuţi şi asistentelor universitare abuzate), îşi croi insistent drum până la filtrul de cafea din bucătărie. Salivând la gândul licorii interzise de partid, Brutalu se aşeză în scaunul de Cadillac care îi servea drept fotoliu şi deschise cu deştul mare de la piciorul drept televizorul. Stătu ca de obicei tâmp cinci minute până îşi dădu seama că este canalul meteo şi dădu, ţipând amarnic : ,,Futu-vă muma-n cur de nenorociţi!”, pe Popor Teve. Fericit, urmări 20 de minute cum jucau ţâţele prezentatoarei de ştiri sportive, după care, când intră în emisie preşedintele partidului, puse mâna pe celular şi grohăi în telefon câteva întrebări scurte, punctate de sughiţuri fericite. Câştigase din nou la pronosticuri sportive, secţiunea sporturi ţărăneşti. Căci Fane era mentorul din umbră a mai multor echipe de sporturi populare, readuse din haznaua civilizaţiei de către revoluţia culturală, anume: aruncatul cu toporul la dublu, bătăile libere pădurene, trânta ciobănească (în ambele variante, cu sau fără muşcat de coaie), vânătoarea de vulpi cu bâta, şi să nu uităm în special sportul favorit al nobilimii cripto-comuniste, praştia la ţintă….

Sorbind cu plescăituri grosolane din cafea, după modelul agenţilor secreţi ruşi din serialul ,, Securea Roşie”, bravul produs al 29 de ani de social-democraţie, sporturi populare, petreceri câmpeneşti, beţii medievale şi mult comunism partinic (singurul detaliu al revoluţiei cultural-sociale care nu intrase decât cu multe sforţări şi pumni în cap de la o generaţie de ideologi de frunte ai partidului unic în craniul încăpător al lui Fane) urmări cu atenţie ce mai rămăsese din discursul lui Ion Ciolănescu, preşedintele de o vârstă incertă, prieten bun cu Fidel Castro. Spiciul nu deviase de la temele comune cu care era obişnuit de când era mic copil (stoparea capitalismului, depăşirea normei de biodiesel din bălegar, monitorizarea bordelurilor de stat, abstinenţa sexuală, serviciul militar obligatoriu de iarnă, marşul de Revelion înspre Moscova, raţionalizarea spirtului sanitar pentru lansarea în spaţiu a unui satelit naţional, etc). Cu o mică diferenţă, totuşi: preşedintele anunţase, cu un zâmbet pe care orice cetăţean ciuhap îl cunoştea mai bine decât chipul mamei – fiind acesta lipit pe orice spaţiu liber disponibil, de la faţada primăriei pâna la gardul cimitirului -, că s-a definitivat programul anual de rotaţie a cadrelor de partid, de la oraş la ţară şi invers …

Viciul

Nu aş putea să vorbesc despre viciul la români, fără să intru în detalii şi să fiu obligat să scriu măcar Uţupaniada sau eventual Uţupanişadele.
Să luăm de exemplu specia mereu renăscută din propriul scrum de ţigară a miliţianului. După o săptămână de teste zilnice, am observat că pot uşor să deturnez o maşină de patrulare a miliţiei spre diverse zone ale oraşului, fără importanţă infracţională, prin o metodă simplă. Fluturaşi publicitare cu mesaje simple, uşor de ajuns la neuronii tâmpi de sub caschetă: ,, Numai la Marina, la 2 pui fripţi usturoiul moca”, aruncaţi direct pe scaunele din faţă şi cu harta aferentă. Evident, pulanele umblătoare, hărăzite mai mult sau mai puţin cu vorbirea articulată, nu au întârziat să apară. Deşi chirăiţi gospodăreşte de către ospătăriţa obosită, pentru care vederea pulanului nu reprezintă decât o aroganţă şi invitaţie la ostilităţi cu cuţitul de kebab, mirajul mujdeiului gratuit bântuie şi astăzi prin secţia respectivă de miliţie.
Întrebare pentru cititori (Alis ştie deja răspunsul, trebuie să îi dau un tricou promoţional): Cum distragi atenţia unei patrule de miliţieni? Simplu, zice Fane Brutalu. Plasezi un carton cu gogoşi în standul de ziare gratis. Fericirea de pe feţele lor nu putea fi pictată decât de Salvador Dali, dacă ar mai fi trăit să vadă, cu titlul ,,Dovleac nirvanic” sau ceva de genul. Adică încercaţi ce vă spun eu şi o să observaţi următoarele: Logan de miliţie cu sirena declanşată care intră în chioşcul de ziare, miliţieni care ies prin geamurile laterale de frică ca Sfântul Graal miliţienesc să nu dispară cumva de pe carton, şi retragerea către vehicul prin acoperirea colegului care cară prada către vehicul, la fel de atent ca un cangur cu priapism obligat să se deplaseze prin păşire, prin folosirea Carpaţi-ului din dotare. Pe care evident că l-a smuls de la şold cu tot cu curea, iar acum nu realizează că ie în curu’ gol în mijlocul mulţimii.
Scenariu imposibil? Vă aştept comentariile.
P.S. Vroiam să scriu ceva despe Borges şi senzaţia fizică a frumosului, dar am văzut un miliţian care mi-a provocat oarece senzaţie de vomă.

Nescrierea

Amuzat, urmăresc de ceva vreme reacțiile la comentariile introduse sub numele de Fane Brutalu în presa locală. Recunosc, nu prea mai am timp să scriu. În plus, milițienii nu mai au voie să intre în discuții cu Fane Brutalu, așa că s-a dus naibii și distracția asta. Așa că trebuie să mă ocup de foștii colegi de breaslă.

Breslaș nu am fost niciodată, studiile și onorurile universitare nu mi-au îngăduit decât să fiu partener de jurnalism cu cel mai bun prieten al meu, care și el vine în jurnalism din tagma lui Blasco Ibanez sau Henry Miller, unde îi este și locul cuvenit.

Dar sunt silit să constat cu tristețe și să fac din nou muncă de baby-sitter cu un neterminat, căruia trebuie să îi transmit următoarele precizări:

- A nu se confunda atacul la baionetă cu linsul anusului (În traducere, dacă te crezi jurnalist nu ești de fapt decât un mic abonat politic, cu mai puțină personalitate decât o curvă care se arde pe un pachet de Carpați)

- La o invectivă inteligentă și Shakespeare se bucură, acolo sus pe norișorul lui, dar la o replică de analfabet ca a ta nu ai alt rezultat decât faptul că restul lumii râde de impotența ta publicistică.

- Dacă priapismul meu intelectual este dovedit, tu nu demonstrezi decât că ești la fel de plin de spirit precum era Iov de petrodolari.

P.S. Pentru fanii mei, promit că de pe 17 iunie voi scrie ceva mai des.

P.P.S. Pentru ciobanul care cântă la harpă: Ai devenit la fel de măiestru la scris ca un tractorist la un concurs de mâncat clătite.

Decalogul Miliţianului Model

1. Eu sunt Şefu tău dă post , Care te-a scos de la sapă şi din ferma de porci,Sa nu ai alti Şefi afară de Mine!

2. Sa nu-ţi faci poze pe haifaiv în uniforma sfântă de miliţian şi să nu slujeşti niciodată oamenii cinstiţi care cred că urmează să le faci vreun bine! Sa nu îi bagi în seamă, nici să îi ajuţi, că Eu, Şeful tău, sunt un Şef zelos, care pedepsesc pe subordonaţi pentru vina civililor ce Mă urăsc pe Mine, până la al treilea şi al patrulea neam, ce Pula Mea, şi dau din şpaga mea către cei ce Mă iubesc si păzesc mânăriile Mele.

3. Sa nu iei numele Şefului tău în deşert prin orice cârciumă sau bordel, că nu va lăsa Şeful nepedepsit pe cel ce ia la mişto numele Lui.

4. Să nu-ţi aduci aminte de ziua de muncă, ca să vii cumva cu raportul de lucru la Secţie. Îngrijeşte-te de somn şi de cele trebuincioase pântecului şase zile , iar ziua a şaptea este ziua Şpăgii Şefului tău.

5. Cinsteşte pe interlop şi femeia lui, ca să-ţi fie bine şi să traieşti ani mulţi pe sectorul pe care Şeful tău ţi-l va da ţie.

6. Să nu aplici pulanul legii asupra cârcii infractorului!

7. Să nu refuzi invitaţia la bordel!

8. Să nu dai ţeapă în barul Meu!

9. Să nu te prezinţi la proces cu mărturie contra hoţului, ce Pula Mea!

10. Să nu doreşti nimic din ale Şefului, inclusiv nevasta sau maşina, căci trădarea cumplit va fi pedepsită prin detaşare la Cuca Măcăii!

Anything but(t)…

Clasica frază a suficientului specimen cult. Atunci când incultura behăie prin gura ta ca o capră în sezonul de rut, atunci apare suficiența. ,, Orice în afară de muzică arăbească, nu pot să suport limba aia că nu o înțeleg.” Un singur exemplu de român prost, asezonat de omniprezentul ,,Băga-mi-aș pula!”. Ca și cum orice căcat care își închipuie că dacă a citit cu chinuri 20 de pagini din Dostoievski, după care s-a uitat repede la rezumat sau a fost de 2 ori în viața lui la teatru, odată cu grădinița și o dată în facultate ca să impresioneze o suplinitoare de franceză își poate da cu părerea despre orice.

Recunosc, nu îi suport pe jidani pentru trădarea lor legendară și împuțenia caracterului, din cultura evreiască nu îl știu decât pe Yahudi Menouhin și pe Gershwin, dar nu mi-am dat niciodată cu părerea despre Tora sau Kabala. Și nici nu am intrat vreodată în vreo sinagogă din două motive: cu yarmulka pe cap aș arăta ca o sfeclă sub un carton de mititei, și mai ales pentru că nu cunosc eticheta.

Dar când un retard care ascultă Akcent sau Simplu pe Ipod și la chefuri dă dedicații pe manele începe să se ambaleze când vorbește despre muzica pe care nu o înțelege, mi se pare normal să mă atac. Nici acum nu știu bine arăbește, nici măcar un dialect, dar oare câți muci trebe să ai în cap ca să înjuri ca un paznic de păstrăvărie după 1 kilogram de palincă când cade în apă în timp ce Miriam Faris de exemplu cântă despre dragoste?

La Filarmonică la fel. Mi s-a întâmplat și mie să mă bășesc în surdină în timp ce eram vrăjit de un pizzicatto din Arcangello Correlli, dar chiar să fii bou și să dai o palmă peste buci pretenei ca să să chirăie în sala de concerte simfonice, ie prea de tot.

Așa și cu limbile străine. Nu poți să vorbești cu un șofer turc (că ie și iel om, și îi trebuie și lui informații esențiale, cum ar fi: ultima ușă la stânga poți să te piși etc.), de exemplu, ca în 5 minute să nu apară 10 retarzi de români care să te întrebe chestii covârșitoare din punct de vedere lingvistic, adică de genul:,, Cumetre, cum pot să îi zic io lu ăsta: ,, Poți s-o sugi fără s- o uzi?” sau ,, Mă-ta mai întreabă dă mine?”. Și cică de ce și-o fură românii peste tot pe unde se duc…

Să fie ADN-ul mioritic atât de tembel? Sau oare Cernobâlul a fost mai grav decât s-a crezut inițial?